Spre deosebire de literatura occidentală, unde fabula începuse să decadă în secolul al XIX-lea, în literatura română specia a cunoscut în această epocă marile ei momente. Aflându-şi un deschizător de drum în Dimitrie Cantemir, care a utilizat alegoria în romanul Istoria ieroglifică, întâiul nostru fabulist este considerat Dimitrie Ţichindeal.

În prima jumătate a veacului al XIX-lea, fabula a devenit una dintre speciile predilecte ale scriitorilor noştri. Cultivată de autori importanți ai perioadei, Gheorghe Asachi, Anton Pann, Alecu Donici, Ion Heliade-Rădulescu, ea şi-a aflat în Grigore Alexandrescu cel mai original fabulist al acestui secol. În afara acestora, au scris acum fabule și autori mai puţincunoscuţi, dar şi scriitori valoroși, pentru care orientarea spre genul fabulistic s-a produs în mod incidental.

În secolul al XX-lea, n-au mai existat autori români care să se facă remarcaţi exclusiv prin fabulă. Specia a reprezentat doar un aspect al operei unor scriitori precum Cincinat Pavelescu, Vasile Militaru, George Topîrceanu, Tudor Arghezi, Marin Sorescu și alții.