Întreaga operă literară a lui V. Voiculescu - versuri, proză, teatru - este organizată ca un sistem unitar de răspunsuri la o singură întrebare: Poate omul să se transforme, să-și schimbe condiția, să devină întâi un altul, apoi, la un alt nivel de existență, altcineva?

Toate lucrările lui Voiculescu, în special cele în proză, transmit un mesaj. Mesajul lui Zahei: numai nădejdea îți dă putere. Fără speranță, pierdem puterea de a ne construi pe noi înșine. Iar speranța o poți găsi numai în tine, spre deosebire de iubire pentru care este nevoie de doi. Cea mai mare greșeală pe care o poate săvârși ființa pornită pe drumul spre lumină este să-ți construiască o sprenață dependentă de altcineva în afară de sine însuși. Iubire dintre bărbat și femeie nu are răgaz să se împlinească. Începând cu o explozie de senzualitate, cei doi se vor despărți înainte ca interiorizarea să se producă.

Esențial este însă altceva: Zahei își asumă relația ca pe o iubire deplină și alege să ispășească o vină pe care nu o are, pentru a apăra memoria femeii care îi dăruise mai mult decât oricine până atunci: viața ei. Această relație pornită numai din dorință devine iubire prin sacrificiul acceptat al amanților.