Înainte de orice, volumul Invitație la ritual frapează realmente prin jocul cuvintelor. Cred că în peste 90% dintre cele 49 de poeme întâlnim această jonglerie stilistică aflată la limita artificialității. Realizate într-o gamă variată, de la simpla compunere de cuvinte (primul cânt din Reauavestire) și până la inventarea unora noi (centrifugim, nașterea prin cézanniană) sau alăturarea lor paradoxală (deformată corect, clarnevăzătorul ochi, al foamei nou-nebotezate), aceste calambururi par când urmarea meșteșugului brut al unui jucător de scrabble împătimit (omizi somnivore, spectre umbreliforme se întretaierarhic), când a fineții unui țesător lingvist (M-am săturat de pacea țesută la războaie; obișnuiam să naufragiem vis-à-vis de vis; Apa Sâmbetei cum coboară din Vinerea Seacă).

(…)

Restul e trăire. Și muncă. Și, de ce nu, râs. Fiindcă este absolut necesar să râdem/ cât așteptăm în anticamera morții/ să fim ștampilați cu zodia plângerii.

Maria Nicula