Emigrația a devenit o dimensiune consubstanțială în destinul colectiv al românilor din ultimele decenii: peste un milion și jumătate între 1970 și 1989. Și mai mulți de atunci au „ales libertatea” și au transformat româna într-o limbă vorbită pe toate continentele.

În ultimii ani, unii emigranți mai vechi sau mai noi și-au publicat memoriile, alții au scris cărți și articole despre viața lor înainte și după pasul decisiv. Din toate aceste mărturii lipsește însă un capitol esențial, pregătirea plecării de către familia oprită ca zălog în țară și regăsirea cu cel rămas în Occident. „Cronica unei emigrări” completează în mod fericit acest spațiu vid și pune față în față emigrantul solitar, chinuit de îndoieli și incertitudini, pe de o parte, și familia rămasă la București, pe de altă parte. Toți cei care au trecut prin aceste încercări se vor recunoaște în portretul în oglindă din scrisorile soției: scrisorile lui Andi s-au pierdut, în schimb cele ale Crisulei și ale fetei lor, Monella, s-au păstrat și sunt publicate acum.

(…) Ceea ce impresionează cel mai mult la lectura acestor pagini este seninătatea bine temperată a Crisulei, care îi permite să reziste și să depășească „istoria”, să transforme o situație existențială limită într-un imn de dragoste și de încredere în viitor. O carte importantă și necesară, fără echivalent în publicistica românească.

MATEI CAZACU