Macelarul ii citea pe rusi

Volumul de teatru al Danielei Raţiu adună laolaltă trei piese. Prima dintre ele schiţează cu inserturi de autoreferenţialitate narativ-textuală, povestea istoric-reală a unui criminal de război din Polonia, descoperit de organizaţiile de vânători de criminali nazişti, în satul Bulci, în anul 1962.

Celelalte două (mai aproape de tradiţia genului) surprind dramatismul şi nefericirea omului închis în marginile condiţiei umane. Un tren poartă personajele spre un indefinit beckettian al vieţii pentru ca totul să sfârşească într-un final deschis, cu sufocare toridă şi aglomeraţie insuportabilă într-un compartiment al trenului. Al vieţii.

Cea din urmă piesă survolează teme ale comunismului: "ilegalitatea" apocaliptică a avortului, inconsistenţa iubirii într-o lume care nu poate depăşi faptul oarecare al sexului în folosul pierdut al iubirii: o nostalgie naivă întreţinută precar de băutură, o ţigară halucinogenă, muzica lui Bob Dylan şi poemul revoltei fără ideologie al lui Allen Ginsberg.

Pe scurt, creaţii de calitate certă, dezvăluind o nouă potenţialitate a Danielei Raţiu, după confirmările din creaţiile anterioare prin două romane, scenariu de film şi poezie.

Daniel Vighi