Scena lumii

Scena lumii reuneşte eseuri despre evenimente artistice care au marcat îndeosebi lumea Parisului şi al căror martor atent a fost George Banu, precum şi reflecţii inspirate de aventuri personale, de întîlniri esenţiale, de spectacole radicale... Pe Scena lumii descoperim protagonişti şi figuranţi care, după cum se ştie din Antichitate, joacă roluri şi-şi revelează secretele. De la umbra lui Stalin la incertitudinile lui Obama, desconsiderat prin asemănarea cu Hamlet – o „insultă”! –, descoperim aici societatea spectacolului cu toate contrastele ei. George Banu asociază elogiul artei afirmat explicit şi denunţul teatralităţii cotidian disimulate, căci pe Scena lumii sîntem, alternativ, cînd spectatori, cînd actori. Locul nimănui nu e constant atribuit şi a-l găsi e o misiune. Acesta-i orizontul excursiei propuse de autor.
Pornind de la aceste afinităţi elective prezente lunar, timp de cinci ani, în Dilema veche, se desenează caleidoscopic peisajul unei epoci şi identitatea unui autor animat de convingerea că azi, mai mult ca oricînd, cultura îşi are ca rost vindecarea rănilor sufletului.

„De cîţiva ani, George Banu scrie pentru Dilema veche texte admirabile, în care povesteşte, comentează, observă faptele culturale ale lumii. O face cu sensibilitate şi cunoaştere, cu experienţă sapienţială, căci George Banu este un înţelept al teatrului (dacă tot se zice că teatrul este un fel de sectă, atunci trebuie să aibă înţelepţii lui!). Vizitează, cu pas melancolic şi măsurat, artele vremii, de la cele canonizate la cele mai excentrice, de la cele riguros şi costisitor puse la cale la cele întîmplătoare, improvizate. Priveşte spre politicieni sau spre artişti, spre scriitori sau spre spectatori – nimic nu-i e străin. George Banu ia pulsul spiritual al lumii şi dă raportul de gardă, lunar, în Dilema veche, în texte care îmbogăţesc cititorul. Strîngerea acestor texte în volum mi se pare necesară. Nu doar pentru valoarea fiecăruia dintre ele, nu doar din respect pentru public, ci şi pentru că ele împreună alcătuiesc, ca piesele unui puzzle, o imago mundi, poate, neaşteptată.” (Sever Voinescu)