„Liviu Georgescu este, probabil, ultimul optzecist care debutează editorial. (...) Radu G. Ţeposu l-ar fi ataşat neoexpresioniştilor din generaţia optzeci. Gh. Grigurcu vede în el un suprarealist. Lirismul pletoric trimite la Liviu Ioan Stoiciu, violenţa limbajului, la Elena Ştefoi, vizionarismul, la Mariana Marin. în fond, originalitatea lui Liviu Georgescu constă în puternica lui înclinaţie către eschatologic. (...) Colapsează atât universul sensibil, cât şi cel moral. Materia se usucă, rugineşte, îngheaţă, se descompune şi moare. Informul invadează lumea: fluvii subterane ţâşnesc la suprafaţă, apele potopului inundă pământul şi cerul, zăpezi uriaşe sfărâmă pereţii caselor (...), lumina se închide într-un sarcofag.“

Nicolae Manolescu

„Liviu Georgescu a sărit direct în scrierea de apocalipse, ca şi cum ar fi fost teleportat nu la New York, ci la Patmos. Scriitorii de apocalipse sunt naturaliter expresionişti. Ei au vedenii atât de drastice şi de imperative, încât nu pot (...) să nu abuzeze de o scriitură materializantă ce corporalizează impetuos, de nu de-a binelea năprasnic, himerele ce le trec pe dinainte. Sentimentul imediat, carnal, al viziunii se traduce într-o vehemenţă a transcrierii care cutremură, pe de o parte, sintaxa, iar pe de altă parte visceralizează notaţia. Fireşte, nu notaţia superficialelor, a celor de deasupra, ci notaţia abruptă a infra- şi supra-realelor, surprinse şi acestea mai degrabă în spasm decât în armonie.“

Al. Cistelecan