Sensurile poeziei lui Anghel Dumbrăveanu trebuie căutate într-o poezie a expresiei, distilată din voluptatea celebrării forţelor naturii, în simboluri esenţializate, prin care se modelează existenţa şi se desfăşoară pasiunea devoratoare a erosului. Poetul nu îşi organizează cronologic antologia, nu este atras de cronologia volumelor şi a vârstelor biologice, ci de cronologia vârstelor poetice, a formelor, modalităţilor şi paradigmelor poetice.