Dreptul la libertate si siguranta este reglementat ca principiu distinct in legislatia noastra procesual penala in art. 9 din noul Cod de procedura penala, care prevede ca „in cursul procesului penal este garantat dreptul oricarei persoane la libertate si siguranta”. Din aceasta formulare se poate trage concluzia ca noul Cod de procedura penala nu a avut ca sursa de inspiratie art. 23 din Constitutia Romaniei, care prevede ca „libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile”, ci mai degraba articolul 5 din Conventia europeana a drepturilor omului, care prevede in paragraful 1 ca „orice persoana are dreptul la libertate si siguranta”. Aceasta rezulta, in al doilea rand, din faptul ca alin. (3)-(5) ale art. 9 din Codul de procedura penala sunt reproduceri destul de fidele ale paragrafelor 2, 4 si 5 ale art. 5 din Conventia europeana a drepturilor omului. Astfel se releva importanta deosebita pe care legiuitorul intern o acorda Conventiei europene a drepturilor omului si jurisprudentei CEDO, in aplicarea acestui principiu fundamental al procesului penal roman, care este totodata si un drept fundamental al omului.

Dreptul la libertate si siguranta a fost analizat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele impotriva Romaniei, din perspectiva problemelor specifice care s-au ridicat in practica judiciara romana, in acest domeniu. Desi multe din hotararile Curtii, adoptate in cauzele impotriva celorlalte tari, solutioneaza probleme similare cu cele din tara noastra, putand fi utile si practicii noastre judiciare, cel mai mare impact asupra acesteia il au totusi cauzele impotriva Romaniei. Din aceste motive consideram ca analiza jurisprudentei Curtii din aceste cauze poate fi un instrument util pentru toti participantii la procesele penale si civile, in care se ridica problema respectarii dreptului la libertate si siguranta, putand ajuta mai bine la distingerea numeroaselor nuante evidentiate de practica noastra judiciara, in legatura cu acest drept atat de important.