„…Oglinda, aceea în care zi de de zi privesc un chip, nu este a mea. Nu exist într-o tăcere ce nu mai are limita interogației, nu exist în acea lume părăsită de sinele, mereu prezent în contextul existenței, cu micile scăpări când e, fără a fi închis vreodată într-o colivie, dus departe.
Sunt, am o voce, răcnesc din toată ființa…” (fragment)