De peste un mileniu, Mănăstirea Rila – întemeiată
în secolul al X-lea de Preacuviosul Ioan de Rila, făcătorul de minuni – este un adevărat rug aprins al Balcanilor, fiind cea mai mare lavră monahală de la sud de Dunăre.
Vechi documente din biblioteca acestui aşezământ dau mărturie despre evlavia şi nevoinţa monahilor şi sihaştrilor de pe aceste locuri. Nevoinţa duhovnicească nu se va stinge la Rila nici măcar în perioada comunistă: pe întreg parcursul veacului al XX-lea, în Munţii Rilei au vieţuit mulţi plăcuţi ai lui Dumnezeu. Ei au sporit întru sfinţenie fără să atragă atenţia celor din afară, dar ochii cercetătorului duhovnicesc i-a descoperit pe aceşti Cuvioși – cel mai adesea monahi simpli –, vădindu-le mireasma de sfinţenie.
Patericul Rilei prezintă, pentru prima oară în româneşte, chipurile unor asemenea smeriţi nevoitori ai virtuţii din veacul trecut, pe care lumea nu i-a cunoscut până astăzi şi ale căror nume, suntem încredinţaţi, sunt scrise în ceruri.