Copil fiind, apoi adolescentă şi tânăr adult, m-am bazat puternic pe singurătate, pe conceptul bine-ştiut că fiecare este singur pe această lume. Fundamentatǎ atât pe încrederea în sine, cât şi pe autoprotecţie, această credinţă oferă o perspectivă duală – învingător sau victimă, responsabilitate totală sau disoluţie totală, delăsător sau capabil să depăşeşti orice limită. Dusă la extrem, este o idee care acordă credit convingerii că acţiunile unei persoane nu contează prea mult în exterior; trecem prin viaţă în propria noastră bulă, ocazional interacţionăm cu alţii, dar, în definitiv, suntem cu desăvârşire singuri.

Părea că această credinţă avea să mă pregătească pentru timpul petrecut în acest spațiu, aşa cum spune o expresie uzuală în închisoare: „Intri singur şi ieşi singur”, sfatul general fiind de a rămâne retras şi de a-ţi vedea de treabă. Dar în închisoare am învăţat altceva. Nu aşa am supravieţuit acolo. Am învăţat, la modul serios, că nu sunt singură. Piper Kerman

Mi-a plăcut la nebunie această carte. E o poveste plină de umor, patos și compensare. Ceea ce m-a surprins la acest volum de memorii este afecțiunea, compasiunea și respectul pe care Piper Kerman îl arată pentru toate femeile pe care le întâlnește în timpul încarcerării sale. Elizabeth Gilbert, autoarea cărții Mănâncă, roagă-te, iubește Cartea lui Piper Kerman nu e doar o radiografie a unei pușcării americane (și, prin extenso, a societății americane) ci și o frumoasă metaforă despre nuanțele în care ar trebui să clasificăm oamenii. Nimeni nu e definitiv bun sau totalmente rău; sunt multe griuri în personalitatea fiecăruia. E o poveste reală despre cum ne urmăresc greșelile și despre cum învățăm să ne adaptăm în situații extreme. Nu e întâmplător că serialul inspirat din această carte e un fenomen mondial; sunt multe personaje aici care reprezintă tipologii ale prietenilor noștri, oriunde s-ar afla ei în lume, în libertate sau nu. O metaforă despre viață scrisă foarte accesibil, foarte tineresc și foarte dinamic. Cristina Bazavan, jurnalist