In ciuda acestui fapt el menţine aproape întotdeauna o oarecare distanţă între el (omul) şi el (creatorul), ca şi când relatarea faptelor s-ar face la persoana întâi.(...) Mai rară la scriitorii ardeleni, apetenţa pentru povestit stăruie în fiecare pagină. (...) Prin intermediul vocii povestitorului, apele naraţiunilor se adună, la sfârşit, în albia unei ample imagini artistice a vechiului şi noului oraş Zlatna, ca şi a oamenilor care au trăit pe Valea Ampoiului." (Leonida Maniu)