Recuperata tarziu ca opera importanta a canonului interbelic, Ioana este poate cartea cea mai proustiana – adaptata la fondul si la tramele autohtone – dintre toate romanele cu astfel de ambitii scrise de prozatorii romani in epoca.

Romanul e o exceptie in literatura noastra, propunand un personaj feminin cu atribute bine individualizate, ce e mai degraba un agent activ (nu pasiv) in cadrul cuplului protagonist. În plus, Holban reuseste sa scoata partial povestea Adulterinei din cadrele stramte si cliseizate ale literaturii vremii.

Ioana marcheaza un moment experimental si este un varf al proustianismului romanesc.