în contextul juridic actual în care România este condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru faptul că activitatea de legiferare respectiv activitatea jurisprudenţială a instanţelor judecătoreşti sunt inconstante, iar înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu îşi îndeplineşte misiunea legală de unificare a jurisprudenţei, existenţa unei abordări legislative, doctrinare şi jurisprudenţiale animată în mod semnificativ de rigoare şi logică juridică se impune mai mult ca oricând.
în acest cadru trebuie analizată şi legislaţia achiziţiilor publice, întrucât paralelismul legislativ (comunitar şi naţional) conferă specificitate acestui domeniu, deosebit de reglementat.