Înapoi în timp
Wu Cheng’en a scris Călătorie spre soare-apune în anii 1590. Guvernul chinez de la acea vreme nu era prea competent, fiind incapabil să i protejeze pe cetăţeni împotriva calamităţilor şi tulburărilor larg răspândite, stârnite de rebeli, bandiţi şi piraţi. Probabil că au fost vremuri grele, în special pentru Wu, care a picat la examenul de evaluare naţională şi, astfel, a pierdut şansa de a deveni funcţionar guvernamental şi de a şi sluji concetăţenii.
Wu şi a bazat lucrarea pe legende legate de un călugăr chinez pe nume Xuan Zang, care, în secolul al VII lea, a călătorit până în India, unde a petrecut treisprezece ani pentru a studia budismul. Întors în China, şi a dedicat viaţa traducerii şi transmiterii scrierilor budiste pe care le a adus cu el.
În întreaga istorie a Chinei, au circulat numeroase poveşti şi basme populare legate de realizările lui Xuan Zang. Când a scris Călătorie spre soare-apune, Wu Cheng’en s a inspirat din plin din aceste relatări şi poveşti, cu rădăcini adânci în credinţele, miturile şi sistemul de valori chinezeşti.
Şi mai important este faptul că opera a fost scrisă în chineză „vernaculară“, adică în limba folosită de oamenii obişnuiţi în viaţa de zi cu zi, şi nu în jargonul şi terminologia specializate pe care le foloseau elitele şi profesorii. Drept urmare, Călătorie spre soare-apune este considerat a fi unul dintre cele mai populare romane chinezeşti din toate timpurile: el conţine mult umor, satiră, conflicte emoţionale şi fizice, precum şi simboluri şi alegorii care le sunt bine cunoscute cititorilor chinezi.
Călătorie spre soare-apune îl descrie în principal pe Regele Maimuţă care se transformă dintr o creatură magică răutăcioasă într un erou supranatural. Spre deosebire de Xuan Zang, Porc şi Nisipos, care şi au comis păcatele în vieţi anterioare şi sunt astfel alungaţi în lumea oamenilor pentru a şi răscumpăra greşelile, Regele Maimuţă s a născut în mod miraculos dintr o stâncă, deci nu a avut parte de vreo viaţă anterioară. Curajul său de a şi recunoaşte greşelile şi de a plăti pentru ele, dedicându şi viaţa protejării lui Xuan Zang în timpul călătoriei lor, este considerat un fapt demn de respect.
Unii cercetători chinezi consideră că numeroşii demoni şi monştri, pe care Xuan Zang şi discipolii săi i au întâlnit în calea lor, reprezintă diverse aspecte negative ale personalităţii acestora. Faptul că toate aceste creaturi malefice fie încearcă să şi obţină nemurirea consumând carne de călugăr, fie sunt atrase de frumuseţea acestuia sugerează încercarea autorului de a promova importanţa frumuseţii interioare, a sufletului. Ce valoare au carnea şi sângele, se întreabă el, dacă persoana respectivă nu are o inimă de aur?
În vechea Chină apare o maimuţă fermecată, care creează haos peste tot unde merge. Singura cale prin care i se pot pune înşelătoriile şi talentele în slujba binelui este aceea de a i se încredinţa protejarea lui Xuan Zang, tânărul şi frumosul călugăr decis să călătorească din China până în India în căutarea preţioaselor scrieri sacre.
Regele Maimuţă şi ceilalţi discipoli, Porcul şi Nisiposul, trebuie să l apere pe Xuan Zang de monştrii şi de demonii care cred că vor trăi veşnic dacă se înfruptă din călugăr.
Vor reuşi Xuan Zang şi discipolii săi credincioşi să ajungă cu bine în India şi să găsească ceea ce caută? Vor avea suficientă încredere şi curaj pentru a i învinge pe demoni, atât pe aceia care mişună în jurul lor, cât şi pe aceia care le sălăşluiesc în suflet?