Acest volum se adresează tuturor celor care se confruntă, profesional sau personal, cu această provocare a secolului nostru: depresia. El prezintă rezultatele cercetării desfăşurate în cadrul studiilor doctorale şi a aşteptat momentul potrivit pentru a fi publicat. Specialiştii pot găsi aici câteva indicaţii cu privire la procesul psihoterapeutic, direcţii generale, capcane, tematică psihologică, atât ca descriere, cât şi ca eficienţă evidenţiată de-a lungul timpului. Cei cu o astfel de tulburare şi apropiaţii lor pot găsi un sprijin în depăşirea ei.

Lucrarea cuprinde demersul curajos întreprins de mai multe persoane a căror identitate am protejat-o pe deplin, de autoexplorare şi autoschimbare. Am renunţat la a include unele dialoguri terapeutice, tocmai pentru a întări ideea de individualizare a demersului psihoterapeutic, care le face superflue: cei care vor dori să folosească unele elemente tehnice vor reţine atitudinea generală, urmând să se deschidă şi să accepte adaptările impuse de lucrul cu fiecare persoană, chiar dacă se desfăşoară în grup. Am dorit, de asemenea, pe cât posibil, să păstrez accesibil pentru cititor conţinutul, evitând a-l încărca cu prea multe amănunte, care ar avea, mai degrabă, un conţinut anecdotic. Toate aceste persoane au pornit pe drumul către Sine şi către ceilalţi, în acelaşi timp, cu mai puţină încredere şi cu mai mult curaj, şi şi-au consolidat încrederea pe parcurs, în timp ce nevoia de cutezanță s-a diminuat. Cred că este important ca, odată ce am pornit pe acest drum alături de ele, să le însoţim până când se desprind în mod natural de noi, fără a dezvolta relaţii de dependenţă şi fără a le abandona, ci întâmpinând cu bucurie momentul detașării, ca o măsură a siguranţei de sine în confruntarea cu noile provocări ale vieţii.

Psihoterapia cu persoane cu depresie, aşa cum va fi descrisă în continuare, pare, cel puţin pe alocuri, un fel de joc de copii. Am putea spune un joc de copii responsabili fiecare de sine în relaţia cu celălalt. Sper însă ca argumentarea ştiinţifică iniţială va convinge că, sub aparenţa jocului, sunt reunite elemente deja validate ca fiind semnificative în abordarea depresiei sau în procesul psihoterapeutic, în general. Aici am valorificat, sub o formă sau alta, pe lângă bibliografia corespunzătoare, experienţa celor care deja au avut contribuţii în domeniul psihoterapiei experienţiale a unificării, relaţia cu doamna profesor universitar doctor Iolanda Mitrofan, sub coordonarea căreia am realizat inclusiv această cercetare doctorală, lucrul cu specialiştii pe care am avut ocazia să-i întâlnesc de-a lungul formării în psihoterapie, sprijinul colegilor şi al familiei, ceea ce face ca totul să nu mai fie doar un joc de copii. Vine însă un moment în care este nevoie să acceptăm care este nivelul cunoştinţelor noastre şi să avem încredere că le vom utiliza în beneficiul persoanei cu care lucrăm, când va fi nevoie de ele, chiar dacă ne permitem să fim creativi în demersul terapeutic, la fel cum, la un moment dat, „după ce ne vom fi jucat” suficient de mult, ne vom confrunta noi înşine cu necesitatea schimbării, adecvării cunoştinţelor noastre referitoare la o anumită problematică.