"Alexandru Tacu e nu numai un personaj spectaculos al Iaşului cultural de astăzi, ci şi un poet plin de har, întemeietor al unui univers al armoniei şi transparenţei lirice, traversate de binefăcătoare parfumuri interbelice sunt construcţii armonice şi autarhice, care pot fi însă considerate şi părţi sinequanonice ale unui poem nesfîrşit. Aşa se întîmplă şi cu suita de catrene ce formează volumul de faţă, numit simbolic MAHALEB şi care-l plasează pe Alexandru Tacu într-o anumită familie de spirite. Este familia generoasă a unor trubaduri ca Păstorel Teodoreanu, Cincinat Pavelescu sau Mihai Codreanu. Poetul e un apostol al versului clasic, al echilibrului, al unei tensiuni proprii poeziei de valoare dintotdeauna: “Nu-i un păcat să semeni la scrieri cu Omar / Biblioteci gravide aşteaptă să cobori / Şi Fiul din Treime e-un sacru avatar / Mai plin de poezie ca un copil din flori. Discursul liric e scurt şi percutant ca o fulgerare: Pe vîrful vremii pîlpîie în comă / Chiriţa plagiată în Levant / întunecata ochilor fantomă / îndoliază secolul vacant. Sau: Drumeţii trişti ai cercului oval / Vorbesc prin somn de vin şi poezie / Se zbate pe solstiţiul estival / O pasăre de vînt melancolie”.
Nelinişti, bucurii, tristeţi, îşi fac loc în spaţiul procustian al acestor catrene, dar mai ales sentimentul trubaduresc al iubirii, o iubire mereu pierdută, mereu cîştigată. Spune poetul: ”Vă cer un punct de sprijin şi voi găsi o cale / Să îmblînzesc ferocea, noi o numim iubire / Mai greu este că doamna, superba-nchipuire / Zîmbeşte enigmatic din spaţiile goale”. Indiferent de umbrele şi petele negre ale realităţii care înconjoară poetul, catrenele prezentei cărţi poartă cu ele o lumină interioară deosebită, lumina poetului adevărat: “Multiplicat în visuri şi hoinărind pe Cer / Sunt duhul ce umbreşte un cosmic paraclis / Nu lasă cale-ntoarsă bizarul temnicer / Aruncă cheia-n stele şi bietul om închis”.
Catrenele lui Alexandru Tacu au deseori alură epigramatică, probînd umorul şi ironia fină, însă calitatea principală e concentrarea ideatică şi metaforică, precum şi tensiunea textuală de bună calitate, care fac din Alexandru Tacu un poet al esenţelor."

Daniel Corbu