„Omphalion – o carte pictată în cuvinte

Să fie Omphalion un centru al lumii, o piatră sub care își întinde aripa îngerul morții sau Divinitatea însăși, cea care cheamă sufletele înapoi, în esența lor, rupându-le brutal de materialitate când vine vremea?
Să fie Omphalion universul prin care călătorește spiritul neliniștit al artistului, un loc în care se poate așeza ca pe o piatră magică pentru a-și pune sub lupă propria viață sau un loc din care își poate vedea viața ca pe un film?
Și aș spune că Omphalionul lui Mihai Eugen Marinescu pare a fi personajul care joacă toate rolurile, concepe filmul, este actor și regizor, dar reprezintă și un loc care se extinde și, uneori, se comprimă în spațiu și-n timp pentru a cuprinde țelul ascuns al călătoriei omului (autorului) în propria-i viață.
Poate nu întâmplător cartea autobiografică de față începe cu un vis premonitoriu, pe care intuitiv autorul îl împlinește, descriindu-și cu umor cea mai critică perioadă a vieții sale, suferința cauzată de acel Covid teribil, care secera oamenii la începutul Pandemiei, în anul 2020. Din acest punct de vedere, el reușește să puncteze un moment istoric al vieții pe Pământ, Pandemia de Covid, și frământările artistului lovit de boală.
Ironia și autoironia par a fi mijloacele literare sau, mai bine spus, expresiile emoționale de care se folosește Mihai Eugen Marinescu pentru a descrie universul propriei existențe, mai ales în momentele tragice sau în cele tensionate. El pare să confirme că „acela care râde de el însuși, are de cine să râdă toată viața”, realizând o alchimie robustă a râsului cu plânsul, a luminii cu întunericul, a vieții cu spaima de moarte, a copilăriei cu bătrânețea etc... Timpul prezent se amestecă într-un mod fascinant cu trecutul, iar uneori autorul pare că se apropie de viitor fără să-și ascundă profunda neliniște pe care o simte, mai ales în perioadele de boală.
Viața boemă și interesantă a artistului plastic Mihai Eugen Marinescu reprezintă firul fundamental al cărții sale, care este o autobiografie ”altfel”, atipică, un fel de autoportret al artistului, la fel de bine surprins în cuvinte ca portretul pe o pânză sau ca expresia profundă a unei sculpturi. Sunt deosebit de surprinsă de scrisul său fluent, amuzant, ironic, plin de efuziuni romantice, dar nu-i un romantism dulceag, ci unul care descrie o sensibilitate interioară aparte, dar și o constituție evident intelectuală.
Frumusețea și profunzimea unora dintre lucrările sale plastice, tablouri sau sculpturi, pe care le-a presărat în Omphalion, m-au încântat de-a dreptul și m-au determinat să simt și să cred că avem de-a face cu un artist, care poate mânui la fel de bine pensula și culorile, dalta, dar și stiloul. Că Mihai Eugen Marinescu scrie la fel de bine cum pictează sau sculptează este pentru mine un fapt concret, care mă determină să cred că ar fi putut face o carieră strălucită și în literatură, dacă ar fi vrut asta. Dar, niciodată nu-i prea târziu.
”Omphalion” este o carte frumoasă, pe care autorul parcă ar fi pictat-o în cuvinte, oferind cititorului un tablou deosebit, din care radiază lumina și grația spiritului unui adevărat artist. ”
Maria Timuc