Aleg să mă iubesc, să mă îndrept spre mine, cel real, și nu spre vocea din trecut. Ea există și i-am oferit spațiul, pentru a înainta împreună spre un alt timp, o altă dimensiune.

Aleg să înaintez ca adultul de acum, nu condus și umil de fantasma minții mele. Ea e acolo, o simt și încă își dorește uneori confruntare și dominare. Nu vreau să scap de iluzie, ci să o integrez. Copilul interior are nevoie de mine, de iubirea mea și de siguranța pe care cred că am ajuns să fiu în stare să mi-o ofer.