Spre miezul nopții, la primele semne de viscol, la secție sună un telefon. Locotenentul Dumitrașcu răspunde. O femeie „în vârstă și bolnavă“, cu glasul sugrumat, cere sprijin: „Ajutor! Salvați-mă, oameni buni… sunt plină de sânge… Mor… Oameni buni…“. Convorbirea se încheie. Misterioasa întâmplare declanșează o acțiune palpitantă. Un adevărat deliciu literar, cartea Rodicăi Ojog-Brașoveanu ne provoacă să elucidăm un mister șocant.

„Îl întrerupse telefonul. Aflat în picioare, locotenentul Dumitrașcu ridică receptorul.

— Da, miliția...

Un glas vătuit – «femeie în vârstă și bolnavă», califică reflex Andrei – repetă, încercând parcă să se asigure:

— Miliția...? Ajutor! Salvați-mă, oameni buni...

Andrei, tulburat – glasul îi transmisese instantaneu panica – se bâlbâi:

— Ce s-a întâmplat?... Cum vă numiți?... [...]

— Sunt plină de sânge... mor... Oameni buni...

Convorbirea se întrerupse. Andrei, tulburat peste măsură, rămase cu receptorul în mână. Strigă de câteva ori «alo!» Traian își reveni primul.“