Fenomenul totalitar a marcat, în mod tragic, istoria secolului XX. De‑a lungul acestui secol, în numeroase ţări, o parte importantă a populaţiei lumii a suportat presiunea unor regimuri totalitare de stânga sau de dreapta.

Instaurate în numele unor ideologii şi legitimându‑se prin ele, aceste regimuri comuniste sau fasciste promiteau o schimbare radicală a societăţii, în conformitate cu proiecte utopice, derivate din respectivele ideologii totalitare, realizarea unui „bine” general de care să beneficieze toţi membrii noii societăţi. Acesta a fost pretextul pentru ca deţinătorii puterii politice să exercite o dominaţie totală asupra întregii societăţi, asupra fiecărui individ, prin intermediul partidului‑stat, politizând şi ideologizând întreaga viaţă socială.

Apariţia regimurilor totalitare este legată de problemele ridicate de modernizarea unor societăţi, de eliminarea disfuncţionalităţilor inerente acestui proces de modernizare. Aceste regimuri au promis o modernizare rapidă şi în beneficiul tuturor membrilor societăţii sau, mai bine zis, al celor pe care ele îi considerau, pe criterii ideologice, demni să facă parte din noua societate. Gradul în care ele au reuşit să‑şi respecte această promisiune este discutabil. Cu siguranţă însă, regimurile totalitare au reuşit să folosească mijloacele tehnice existente în societăţile moderne pentru a‑şi întări, pentru a‑şi extinde controlul asupra întregii vieţi sociale, asupra fiecărui individ, pentru a‑şi elimina adversarii reali sau posibili, pentru a se menţine la putere.