În tabloul literaturii japoneze din secolul al XX‐lea, Yasunari Kawabata (1899‐1972) ocupă un loc central și, în ciuda unor interpretări care au definit tradiționalismul său într‐o cheie naționalistă, poziția privilegiată dobândită în canonul literar postbelic nu poate fi contestată și nici ignorată. Recunoașterea internațională a valorii operei sale prin acordarea premiului Nobel, în anul 1968, consacra un scriitor remarcabil, care a făcut din idealul întoarcerii la tradiție o profesiune de credință artistică. Dar, în pofida acestei recunoașteri unanime și a atenției de care se bucură și astăzi opera sa, Yasunari Kawabata nu este un scriitor ușor de interpretat și analizat.