Mulți dintre noi suntem copleșiți de schimbările care ne asaltează în fiecare zi. Ne simțim obosiți și iritați, de multe ori fără să știm de ce. Fundalul vieții noastre este dominat de o teamă apăsătoare și de o neliniște epuizantă. Oare există un mod de a ne raporta la lumea din jur care să ne ajute să fim mai relaxați și mai încrezători în viitor? Cum ne putem recupera curiozitatea, bucuria de a trăi și fascinația față de frumusețea lumii?

Vraja lumii îți propune o călătorie în care vei redescoperi pas cu pas splendoarea ascunsă în detaliile cotidiene. Cu sensibilitate, candoare și umor, Katherine May își descrie lupta cu sentimentul că este copleșită de greutăți și încercarea de a descoperi un nou mod de a trăi, prin explorarea proprietăților vindecătoare ale naturii.

În pagini pline de lirism și empatie, autoarea bestsellerului Iernile sufletului dezvăluie misterele ascunse în cele patru elemente – pământ, aer, apă, foc –, ajutându-te să descoperi în tine însuți puterea de a te bucura de frumusețea lumii și de a merge mai departe cu zâmbetul pe buze.

„O extraordinară sursă de inspirație pentru cei care se simt epuizați și lipsiți de speranță. Katherine May ne arată că, uitându-ne cu atenție în jur, ne putem reconecta cu natura, cea mai importantă sursă de vitalitate și bucurie.”
The Washington Post

„O carte minunată, care ne ajută să descoperim magia din tot ce ne înconjoară și din noi înșine. O lectură absolut necesară.”
Martha Beck

„Chiar nu știu ce problemă am. Nu e nimic, dar este și ceva atotcuprinzător. Mă simt pustie într-un mod ciudat, lipsită de gânduri și de energie. Nu mi-e clar unde mi se duc zilele, dar sigur se duc. Orice lucru pe care trebuie să-l fac – orice aluzie la o cerință – mă macină. Nimic nu-mi convine. Vreau să fiu lăsată în pace, în liniște. Nu știu ce aș face cu acel timp, dacă vreodată aș obține acea stare de izolare perfectă. Îmi place să cred că aș citi, dar adevărul e că probabil aș dormi. Nu am atenția necesară pentru citit – de fapt, nu am atenția necesară pentru nimic. Creierul meu pare complet separat de mine. Este gol, dar în același timp nu mai poate asimila nimic. Pare un organ inutil, refuzând mereu să sesizeze ce-mi doresc eu să observe. Nu se lasă implicat. Pur și simplu respinge tot, ca o străfulgerare palidă.”
Katherine May