In ultimele trei decenii ale veacului al XIX-lea s-a pornit in literaturile romanice, ca si in cea engleza si ceva mai tarziu si mai slab in literatura germana, - si supt influente nordice in acest caz, - o miscare impotriva ilusiilor stiintifice, a solutiilot pozitiviste, a inspiratiei naturaliste si a masivului stil concret si precis.

Motivele acestei noua indreptari catre idealism, care deocamdata se afla numai in fasa pretentioasa si haotica, aplecata la gesturi dezordonate si legata de formule bizare, a ideologiei literare, sunt mai multe.

Incepand intai cu Franta, lovitura neasteptata ce s-a dat mandriei sale, dupa atatia ani de hegemonie europeana, prin catastrofa din 1870 a celui de-al doilea Imperiu, injosirea patriei, calcarea teritoriului national, ocupatia, conditiile unui ruinator tratat, ca si grozavele amintiri ale sangeroasei clipe de anarhie care a fost Comuna din Paris, pierdusera siguranta politica, asteptandu-se la noi primejdii, poate fatale, pentru viitor, cu nicio siguranta. Pretutindeni a fost o alergare pripita, prin intunerec, supt impulsul durerii si in desperarea ca nu se gaseste mai iute un punct de sprijin, dupa ceva nou, mai nobil, mai curat si mai bun.