Volumul „Eminescu, poem cu poem. Scrisoarea III” ne dezvață de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poezia eminesciană. Alex. Ștefănescu ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu una dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română. Analiza sa cuprinde observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi creația eminesciană.

Volumul cuprinde „Scrisoarea III”, însoțită de textul critic al lui Alex. Ștefănescu. Prin solemnitate și dramatism, poemul este comparabil cu Simfonia a III-a, „Eroica”, a lui Beethoven. Fiecare cititor simte că își ia revanșa pentru înfrângerile suferite de-a lungul timpului, ca român. în 1395, românii i-au învins pe invadatorii turci la Rovine, iar această victorie a fost precedată de un dialog între înțeleptul domnitor Mircea cel Bătrân și mereu triumfătorul sultan Baiazid. Evocarea acestei bătălii, pe care Țara Românească a câștigat-o cu sute de ani în urmă împotriva Imperiului Otoman, ne face să retrăim fericirea de a învinge un adversar aparent invincibil.

Fragmente din „Scrisoarea III” sunt răspândite peste tot în spațiul vieții publice românești, iar cine le-ar aduna cu migală ar putea reconstitui aproape întregul poem. Multe dintre sintagmele pe care le cuprinde sunt reproduse sau parafrazate în viața de zi cu zi, de oameni din toate mediile sociale, în scris sau în exprimarea orală: „Voi sunteți urmașii Romei?”, „Eu? îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul”, „Tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul”, „Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști” și multe altele.