Cel de al doilea volum al Istoriei literaturii române îl consacrăm perioadei moderne, cuprinsă între anii 1829-1867. Anii limită sunt marcaţi de două evenimente cruciale petrecute în publicistica românească de care se leagă o parte însemnată din istoria literaturii noastre: apariţia periodicelor Albina românească, însoţită de suplimentul literar Alăuta românească, şi Curierul românesc pe care ulterior l-a completat Curier de ambe sexe; în 1867 a apărut revista junimistă Convorbiri literare cu studiul lui T. Maiorescu despre Poezia română, unde cercetarea critică a literaturii anterioare este făcută prin prisma unei noi concepţii despre poezie. începuturile perioadei moderne din istoria literaturii române au fost favorizate de noua fază istorică a dezvoltării Principatelor, cea capitalistă, deschisă de pacea de la Adrianopole după care influenţa turcă a fost drastic restrânsă, contactul cu lumea occidentală căreia îi aparţineam prin origine s-a restabilit şi „s-a aprins făclia speranţei în Unire şi independenţă naţională”. Stăpânirea spirituală a turco-fanarioţilor a intrat în zodia descompunerii ei, românii angajându-se într-o febrilă activitate de redeşteptare a conştiinţei naţionale în cadrul căreia cultura urma să joace un rol esenţial.