Vasile Tudor Crețu s-a născut, la 16.03.1938, în „satul Macoviște, raionul Oravița, regiunea Banat”. între 1951-1956, familia – considerată de „chiaburi” – este deportată în Bărăgan. De unde, la nici șaisprezece ani, adolescentul se întoarce, în clandestinitate, spre a participa la nunta vărului său primar din satul Petrilova (CS). „La joc, când or ajuns, s-o ridicat calu-n două picioare, spăimântat… Muzica, tot s-o oprit. Șî oamenii or văzut, Vasilică o fost primu, că ăi pră care i-o luat să mai și întorc”. Viitorul lector universitar face liceul la Anina, unde lucrează la fabrica de șuruburi a complexului minier. în iunie 1967, absolvă Filologia timișoreană. Creator al uneia dintre cele mai valoroase arhive românești de film etnografic, autor de scenarii care au redefinit spectacolul folcloric (Omule, pomule; Pe roua nescuturată etc), eseist și prozator, membru fondator al cenaclurilor din Anina și Pavel Dan, V.T. Crețu se numără printre legendele Literelor timișorene. Publică Ethosul folcloric. Sistem deschis (1980), premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, și Existența ca întemeiere (1988), ambele la editura Facla. Trece „din lumea cu dor/ în cea fără”, la cinci februarie 1989, la Timișoara. Cu o lună și unsprezece zile înainte de a împlini cincizeci de ani. „Călătorul nostru va trăi, în sfârșit, bucuria împlinirii visului său statornic: câștigarea, prin cunoaștere și acuratețe morală, a dreptului la o viață fără sfârșiri”.