Monştrii sunt peste tot şi din toate timpurile: ei bântuie codexurile aztece şi cinematografia americană, Antichitatea greacă şi romanele de secol XIX, Biblia şi mitologia indiană, poveştile pentru copii. Exces, abatere sau aberaţie, monstrul este privit în Evul Mediu drept opera lui Satan, înainte să devină, în Renaştere, o provocare pentru gândire, care încearcă să-i explice existenţa. Totuşi abia o dată cu secolul Luminilor şi progresele din embriologie se naşte teratologia, studiul malformaţiilor la fiinţele vii. Deşi sunt acum mai bine înţeleşi, monştrii „reali” devin fenomene de circ, între voyeurism şi compasiune, în timp ce psihanaliza, continuată de imaginile suprarealiştilor, încearcă să explice monştrii imaginari. Stéphane Audeguy ne conduce spre limitele monstruosului, din preistorie până în lumea modernă, care a instaurat noi raporturi între monştri şi societate, prin figurile terifiante ale psihopaţilor, criminalilor în masă, mutanţilor... Reali sau imaginari, animale fantastice sau fiinţe vii diforme, monştrii sunt sursă pentru nenumărate povestiri.