Caracteristic universului poetic al Ioanei Sandu este că, în cadrul lui, materialul liric se organizează treptat, de la un moment la altul, într-o complementaritate, într-un tot cosmotic. Fără a lipsi la nivelul pieselor izolate momentele pauzelor de respiraţie, ansamblul îşi impune suflul, modul, prezenţa ca atare, poezia autoarei câştigând prin cantitate şi conturându-i mai bine profilul.

Ovidiu PECICAN

(…)

şi încă întind Calea peste vârtejuri năucitoare

cu scornitori de destine

pentru o biată viaţă de om

adesea pe falia unui dezastru,

în spatele unor oglinzi care

te prefac în penumbră

cu setea silabelor vorbind despre tine,

cu literele înroşite până la sfârşitul

celei mai teribile călătorii

Calea sinelui a fost şi mai este

abandon

terapie şi extaz

prin osmozele sorţii.

(Calea lui Iacob)