Cu un pic de atenţie ne putem da seama dacă un poet a atins o anumită maturitate interioară citindu-i versurile, desigur. Dar, ca-n orice alt domeniu, artă, muzică, arhitectură, nu întotdeauna vârsta interioară coaptă a celui atins de inspiraţia lirică corespunde 100% şi creaţiei lui, deşi ar putea cântări şi aceasta destul de mult. În cazul poetei Maria Adriana Speranţa Bădilescu situaţia despre care vorbeam tinde să se apropie de o anumită echivalenţă, de un vizibil echilibru liric şi existenţial. Putem adulmeca de asemenea o anumită înţelegere a rosturilor vieţii noastre pământene citind o mostră care aparţine rostiri poetice, mai ales când năzuinţa de vers este însoţită şi de o anumită îmbrăţişare a celor sacre, religioase, creştine în cazul de faţă: Speranţă, Iubire şi Credinţă, neapărat în această ordine, aşa cum cele trei repere spirituale îşi fac simţite ecourile şi-n lirismul poetei Maria Adriana Speranţa Bădilescu.