O casă splendid, o grădină imensă și plină de vrajă, un iaz straniu. Locașul, de vis, al unei familii din Barcelona inceputului de veac. Fiecare in parte și toate-mpreună – loc al curiei și-al suferinței, al inocenței și vinovației, al strălucirii și degradării umane ș, mai presus de toate, al singurătății și-al morții.

Oglinda spartă este caracterizată pe scurt de către editor ca fiind ”romanul unei familii, al iubirii și-al absenței ei.” S-ar putea spune și că este un roman despre aparențe și lupta de a le păstra in fața oamenilor. Scurgerea timpului și istoria le vor șterge, până la urmă.