Închid ochii, inspir, expir, apoi le permit mâinilor înfiorător de sigure pe ele să mă desfete. Scot sunetul nemuririi, îmi las capul pe spate și îi dau voie să mă admire.

Port un halat alb care-mi acoperă tot corpul. Fotoliul verde îmi primește nemărginit extazul. Îi simt dragostea, iar eu îl îmbăt cu a mea. Strecoară degetele fine spre sâni și îndrăznește să descopere femeia.

Ea tace, refugiul ei suspină pe interior, trecutului ei urlă, dar nu refuză să simtă…

Se lasă pradă unei desfătări, închide ochii, oftează, stinge lumina și-i permite unei simțiri să o împlinească. Se ascunde într-un colț al întrebărilor fără răspuns și-i permite celei care o domină să intre în energia feminină. Să se deblocheze, să simtă, să fie!

Ochi sfioși, atingeri reci și melodia unui amurg de mult timp apus au curajul să n-o mintă. Nu și de data asta…