Este, oare, Biblia o carte de istorie sau un text de convingeri? Primii creștini, atunci când au avut-o în mâini, în timp ce soldații romani le dădeau târcoale, gata să îi aresteze și să îi tortureze, căutau ei oare în mod disperat în ea o modalitate de a-și înflori viețile lor amenințate neîncetat? Pentru fiecare dintre ei, Biblia era o carte care ținea de credința și de intimitatea lor. În diferite epoci, în funcție de perioadele tragice prin care au trecut, ei au încercat să îl descopere pe cel care le vorbea prin intermediul acestor pagini, pe cât de frumoase pe atât de neînțelese uneori. Revelația divină îi depășea. Nu era vorba despre povestiri cu eroi, ca în mitologia greacă sau romană, ci de un Dumnezeu care s-a făcut om pentru a aduce o aventură de iubire infinită. Biblia nu aparține nimănui, ea este o carte menită a fi redescoperită fără încetare.

De la Ierusalim la Roma, de la Alexandria la Antiohia, credincioșii creștini au scrutat adevărul revelat. Irineu din Lyon s-a revoltat împotriva interpretărilor fanteziste ale gnosticilor. Origene a sondat cu disperare taina nesfârșită a unui Dumnezeu care ni se adresează prin istoria mântuirii. Augustin a redactat cu multă genialitate cele mai frumoase pasaje din literatura universală. Bernard a ridicat în slăvi cea mai frumoasă iubire dintre toate iubirile lumii, într-o tonalitate imposibil de uitat. Pentru fiecare dintre ei, Biblia a reprezentat o lucrare pasionantă, dar greu de deslușit.

Explicațiile au devenit cu atât mai necesare cu cât Scriptura însăși necesita o traducere. La întoarcerea din robia Babilonului, începând cu anul 538 î.Cr., poporul iudeu vorbea aramaica, dar textul sacru era în ebraică. S-a simțit așadar nevoia traducerii lui. Această traducere putea să fie însoțită de clarificări ale sensului Sfintei Scripturi. Practica s-a generalizat în diaspora. În sinagogi, Cuvântul era proclamat și explicat.