În discret-pâlpâitoarele „Ruguri de toamnă“, temele şi preocupările constante ale prozatorului (Antologia „Povestiri someșene“) – apelul la o memorie cu funcţie cathartică, interesul pentru surprinderea mitologiei locale, descifrarea semnelor, vizibile ori subterane, care atestă continuitatea şi unitatea profundă a lumii etc. – sunt proiectate, cu aceeaşi delicateţe, în orizontul individual, acela al fiinţei din ce în ce mai aplecate de o toamnă „prea târzie“.
În acelaşi timp, la fel ca şi în volumul anterior, „Dragoste de toamnă târzie“, catalizatorul esenţial al reveriilor poetice se dovedeşte totuşi scânteia erotică [care] scoate măcar temporar ființa poetică din amenin-țătoarea penumbră biologică.
Deşi aprinse de Traian Parva Săsărman cu aceeaşi sfiiciune dintotdeauna, „Rugurile de toamnă“ ard cu o intensitate crescândă, în aşteptarea miracolelor de vector erotic ori scriptural care să dea sens existenţei întregi.
Emanuela Ilie

Descoperim cu plăcere o poezie sinceră, caldă, profundă, cu nostalgii învăluitoare sau amare, legate de trăirile şi întrebările esenţiale ale vieţii, de dragostea sa puternică față de pământul natal, de „pământul lui Coşbuc“, de părinții şi străbunii săi şi de cireşii rotunjind iubirea în gustul „Sălbatic până la dulce,/ Dureros de dulce“, cu zvâcniri şi revolte arzând în rugurile toamnei, o poezie în care desluşim vibraţia optimistă a unui temperament dârz, încăpăţânat, al unui „nebun visător“, mergând cu dorurile sale pe drumul veşniciei.