Un text se defineşte prin dispoziţia pe care ai avut‑o scriindu‑l, adică prin emoţia iniţială care te‑a împins să‑l pui pe hârtie. Hotărâtoare nu e tehnica scrisului, acea îndemânare lexicală graţie căreia poţi aşeza cuvintele după reguli prozodice, ci emoţia de la început. Dacă ea se stinge, textul se usucă şi moare. Eseurile de aici au sens numai în măsura în care emoţia din care s‑au născut persistă în ele. Tristeţea filosofilor este că, preocupaţi cum sunt de sensuri logice, sunt incapabili să emane fluizi emotivi.
Rezultatul e scrisul la rece: te aşezi la masă şi scrii, indiferent că ai sau nu poftă. Scrisul devine astfel o rutină ineptă. Şi chiar dacă se întîmplă să dai peste o expresie fericită, nu vei putea transmite nimic subliminal, niciun gust şi nicio tresă­rire, nicio sugestie şi nicio insinuare. Iar scrisul care nu provoacă ecouri recurente în mintea cititorului e inutil. Am ales în acest volum acele eseuri pe care le‑am resim­ţit ca fiind purtătoare de condiţie afectivă. / Sorin Lavric