Junimea şi revista Convorbiri literare, pentru o Ţară ca a noastră, a tuturor neaşezărilor, au fost un suflu de temeinicie care s-a mai repetat în perioada interbelică, fără a reuşi să se coaguleze ca urmare a războiului şi dictaturilor ce l-au însoţit şi urmat; suflu care pare încă departe, ca să nu spunem imposibil să revină în cultura română sub presiunea globalismului şi multiculturalismului, a deconstrucţiei cu program în toate manifestările social-culturale, materiale şi spirituale. E un model care, după o sută cincizeci de ani, încă îşi trimite razele fără a primi o reflectare pe măsură.

Ceea ce deosebeşte criticismul junimist de criticile epocii şi, în parte, şi de al înaintaşilor este atitudinea comună, afirmată de Maiorescu, respectul adevărului.

Importanţa şi influenţa junimismului în sfera politică sunt de acelaşi nivel cu cele afirmate în plan cultural şi literar, e drept, nu cu aceeaşi durabilitate, politicul este mult mai efemer, dar nu mai puţin implicat şi cu efecte imediate şi adesea pe termen mediu şi lung în viaţa socială a Ţării. (Cassian Maria Spiridon)