„Emil Brumaru pare a fi in continuare în plină ebuliție creatoare! Au rămas în urma lui peste 1.500 de poeme necuprinse în nici o carte, pe care cele două volume din seria de Opere le recuperează acum. E ultima etapă, distinctă, din opera sa. Poezia aceasta de crepuscul nu pare să cunoască timpul prezent: are, cel mai adesea, trecut, întorcîndu-se elegiac înspre lumea mirifică a copilăriei ori a maturității virile, și mai are un soi de viitor iluzoriu, improbabil, care mai degrabă neliniștește decît pansează angoasele. Poetul scrie elegii, feerii, basme, rugăciuni, imaginarul fiind cel bine-cunoscut. Nu lipsesc poemele erotice, într-o tonalitate mai îmblînzită, după cum nu lipsesc nici confesiunile directe. Întru totul, e aici opera din păcate postumă a unui mare poet care a trăit pentru poezie și s-a aflat at his best pînă în ultima clipă.” (Bogdan Crețu)