O întrebare fundamentală îi preocupă pe toti pasionatii de istoria lumii: de ce tocmai occidentalii au descoperit și dezvoltat cel mai mult știinta? De ce nu au făcut-o chinezii, musulmanii, indienii sau aztecii? Ce poate explica destinul paradoxal al acestei peninsule a Euroasiei și progresul pe care l-a realizat într-un moment decisiv și determinant în materie de tehnică? Numeroși autori, printre care Braudel, Baechler sau Diamond au încercat să schiteze un răspuns, privilegiind fie o abordare economică, fie una socială, fie una de mediu. (…)
Dar niciun autor nu a reușit, totuși, să stabilească faptul că, în spatele miracolului european, se află o lege știinþifică. Este tocmai ceea ce încearcă să demonstreze fizicianul David Cosandey în vasta sa lucrare de sinteză de aproape 900 de pagini.
Ipoteza sa de pornire este că, pentru orice dezvoltare știintifică, cunoscută de cele patru civilizaþii mondiale (Europa occidentală, China, India, Islam) la momente diferite ale istoriei lor, a existat, în mod cert, o elită știinþifică. Societatea trebuie să fie suficient de stabilă pentru a permite apariþia unei clase de cercetători care să posede suficient timp și venituri pentru a se consacra pe deplin cercetărilor. Cosandey asociază această stabilitate cu doi factori: prosperitatea sau, cel puþin, creșterea economică și divizarea spaþiului civilizaþional în entităþi stabile, a căror rivalitate, nefiind una distrugătoare, constituie un stimulent pentru știinþele aplicate.

Jacques Demorgon (n. 1929) este filosof şi sociolog. A fost profesor la universităţile din Bordeaux, Reims, Paris, formator şi consultant la ENA, expert pe lângă Unesco. Studiază genezele interculturale ale societăţi-lor, într-o perspectivă civilizaţională cosmopolitică.
În limba română, a apărut deja volumul Omul antagonist (2017).
Alte publicaţii ale lui Jacques Demorgon: L’histoire interculturelle des sociétés. Pour une information monde (2002); Complexité des cultures et de l’interculturel. Contre les pensées uniques (2010); Déjouer l’inhumain. Avec Edgar Morin (2010); Complexité des cultures et de l’interculturel. Contre les pensées uniques (2015).

Étienne Klein (n. 1958) este fizician şi filosof al ştiinţelor. Conduce Laboratorul de cercetare asupra ştiinţelor materiei din Paris, fiind totodată pasionat de popularizarea problemelor legate de fizica cuantică şi de fizica particulelor. A participat la numeroase proiecte internaţionale majore, între care şi proiectarea acceleratorului de particule (Large Hadron Collider) al CERN.
Dintre numeroasele sale publicaţii, amintim: Conversations avec le Sphinx, les paradoxes en physique (1991); Regards sur la matière. Des quanta et des choses, cu Bernard d’Espagnat (1993); Le temps (1995); L’unité de la physique (2000); Petit voyage dans le monde des quanta (2004); Les Secrets de la matière (2008); Le Small Bang des nanotechnologies (2011); Tout n’est pas relatif (2017); Ce qui est sans être tout à fait. Essai sur le vide (2019).