Accepția pe care Adelina Dogaru o dă noțiunii de „om nou”, noțiunea – cheie a întregului studiu, pornind de la cele mai semnificative contexte în care apare, începând cu doctrina creștină, continuând cu descrierea imaginii acestuia în scrierile reprezentative ale iluminismului și ale primelor utopii ale comuniste, pentru a ajunge la conturarea lui din perspectiva contribuțiilor doctrinare ale principalilor ideologi comuniști, pentru a încheia cu prezentarea sa din perspectiva comunismului „real” românesc, inclusiv în scrierile doctrinare ale „marelui conducător” și ale însoțitorilor săi, are o valoare euristică de mare însemnătate, ca și axioma după care „omul nou” este, după aprecierea cercetătoarei, „inima unei cercetări antropologice a comunismului”. Formula, proprie sau împrumutată de la vreunul din exegeții premergători, are relevanța ei și indică exact cel puțin intențiile lucrării, aceea de a fi un studiu de antropologie a comunismului.