Gheorghe Vidican are o mare for­ţă de dislocare a realului, de fragmentare și neantizare pentru a-1 recompune într-un alt registru, al fierberii patimii şi, mai ales, al mirosurilor; în Pivniţa din horn, ca în toate cărţile precedente, Gheorghe Vidican îşi scrie poezia într-o neascunsă, pregnantă voluptate a simțurilor, structurînd textele prin și într-un anume miros, semnificînd totdeauna ceva, esențialul, poate, în dez-ordinea erosului, dar și în orizontul trăirii interioare, figurînd secvențe dintr-o autobiografie lirică; astfel, mirosul măceşului copt, al mărului io­natan e asociat sărutului femeii-fantasmă, cel al fînului cosit aduce boncănitul cerbilor în rut, al pălincii "arde imaginaţia", mirosul be­rii e al chelneriţei şi hornarului somnambul, iar cel al portocalei e al unei "goliciuni complexe" şi al femeilor care, în horn, îşi pun "sărutul la copt", păpădia albastră e un "leac împotriva fricii" - acestea sînt mirosuri ale fantasmelor şi erosului în poemele lui Gheorghe Vidican.

Cel puțin cinci cărți recente - Dimineața din pumni, Ochi hăituiți de trădare, Pivnița din horn, Fisura privirii și, acum Un interior glisant – îl așează pe Gheorghe Vidican printre poeții importanți din stricta noastră actualitate literară.

IOAN HOLBAN