blister-ul cu care debutează Gabriela Feceoru e, deopotrivă, un memorial de traumă şi un exerciţiu de exorcizare.
Trauma biografică e purtată ca un stigmat transparent sub orice secvenţă, iar exorcizarea foloseşte reţeta nonşalanţei în transcrierea de cotidiene sau anamneze. Dar o nonşalanţăcare merge – în stil dansant, ce-i drept – spre punctele de implozie ale anxietăţii, spre momentele negre în care „am vrut să moară şi mâna care scrie” sau în care rugăciunea devine contra-rugăciune. Gabriela preferă scriitura hieratizată, enunţul verticalizat –o poetică, aşadar, a rozariului de nominale şi a murmurului firav de frustrări, a incidentelor sentimentale cu unhappy-end şi a stărilor de destrămare.
Dar, la Gabriela, tocmai ceea ce e mai firav e mai tare.

Al. Cistelecan