Despre scena de pe podeaua de lemn fără noduri – el cincisprezece ani, ea cincizeci şi unu – s-a vorbit mult deja. Niciodată o podea de lemn dintr-un roman n-a stârnit atâta interes mediatic, şi asta nu depinde numai de dragostea pentru literatură.

Cartea parabolelor este o mare aventură lectorială. E un joc serios, în care autorul se plimbă prin romanele sale anterioare şi prin propria sa biografie: povestea dintre femeie şi băiat se dezvoltă într-unul dintre textele cele mai frumoase pe care Enquist le-a scris vreodată, o scrisoare de la cineva care încă trăieşte către cineva care a murit. (Svenska Dagblade)