De la 1812, data anexării silnice către Rusia, care a luat ceea ce a prefăcut în „Basarabie" - Basarabia fiind, de fapt, numai partea de jos a terii, către Dunăre, - pentru că n-a fost în stare să păstreze la încheierea tratatului din Bucureşti Principatele amândouă ori măcar Moldova întreagă şi pană la data proclamării „Republicii Moldoveneşti" pe care împrejurările erau s-o ducă mult mai răpede de cum credeau întemeietorii ei la unirea cu noi, cei din vechea Românie, a fost oare în Basarabia vreo întrerupere a spiritului românesc, măcar în anume din clasele aflătoare acolo? S-a întins vreodată asupra acestei Moldove răsăritene, cuprinzând atât de mult din gloria trecutului luptător, care ni este comun, acea necunoştinţă a lucrurilor româneşti, acea părăsire a tuturor amintirilor, acea uitare de sine pe care o cred neştiutorii şi pe care vreau s-o întărească în minţile acestora oamenii cari socot, fără dreptate, că un act politic se poate îndeplini, ca prin vrajă, instantaneu, năprasnic, fără nimic din acea atmosferă culturală din acea pregătire sufletească prin care singure popoarele pot să ajungă la ţinta lor, - restul fiind numai o întâmplare şi o aventură?