A fost odată o lume cu trei dimensiuni clare, cu o istorie şi o morală. De cîtăva vreme însă, numărul dimensiunilor ei creşte vertiginos prin ceaţă, istoria şi morala se fac tot mai relative. Cine vrea să mai găsească totuşi niscaiva puncte fixe - periculoase şi ele, cum ştim - e îndrumat, culmea, spre Paradis sau spre Infern, adică tocmai către cele mai puţin verificabile creaţii ale spiritului. Dar n-o fi oare spiritul ăsta lucrul cel mai sigur din Univers ? Ia te uită ce-am ajuns să vorbim ! în fond, vina nu e a noastră, ci a Alexandrei Târziu. Uimirile ei, fermecătoare şi treze, umorul ei, vădit dar nedeclarat, un sarcasm ca un smash pe care-l cheamă terenul gol din faţa jucătorului se aplică asupra noii populaţii pămîntene formate din strategi, impostori, clovni, transsexuali, agenţi umanitari şi de alte felurite "orientări" care împing înainte lumea pe un făgaş neliniştitor. Construind cu aceeaşi naturaleţe pseudoreportaje, pseudopovestiri şi pseudofabule, această scriitoare reuşeşte - cu un har de zile mari şi o imaginaţie hrănită de cele patru zări - să nu mintă niciodată. O excepţională performanţă, care are la activ peste 45 de ani de frecventare a prozei - să cităm doar Sperietoarea din Hors, roman, Editura Cartea Românească, 1979 ; Locatarul, roman, Editura Eminescu, 1979 ; Dovezi de iubire ce nu se mai termină, proză scurtă, Editura Dacia, 1981 ; Cel ce ne scapă, roman, Editura Cartea Românească, 1992 ; False obiecte preţioase. Schiţe şi povestiri din Lumea Nouă, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998 ; America, pantoful Cenuşăresei, proză scurtă, Editura Alfa, 2002. Şi, dacă a predat româna la Washington din 1987 încoace, în propria ei românească s-a cuibărit o planetă de întrebări de care ar fi păcat să nu luăm cu toţii cunoştinţă.
Adina Kenereş