Ceea ce ne interesează aici este fenomenul teatral în ansamblul său: faptul că există ceva structurat ca un proces (ca o reprezentație), și care, la urma urmei, se joacă. Totul trebuie să devină (din perspectiva noastră) transparent pentru teologie, toate elementele teatrului să fie făcute utilizabile pentru ea. Ar exista, desigur, și posibilitatea filosofică de înțelegere a teatrului, care ar putea porni chiar de la fenomenul prin care copilul tinde să-și transpună lumea experienței în situații teatrale: în înțelegerea lucrurilor, în reacțiile la ele, în limbaj, în toate formele jocului său; de aici s-ar putea demonstra că teatralitatea este un instinct uman primitiv, despre care s-a spus că ar fi chiar mai primitiv decât necesitățile noastre estetice. Dar filosofia s-a ocupat până acum la fel de puțin de teatru ca și teologia, ca și cum ostracizarea actorilor din polisul platonic și-ar fi prelungit efectul de-a lungul secolelor.

Hans Urs von Balthasar

Atât în ce privește extensia cât și conținutul lor, aceste „Prolegomene" necesită din capul locului o justificare. Față de teologi, desigur, a căror răbdare va fi pusă chiar necuviincios la încercare, deoarece in recto aici nu se va face chiar niciun pic de teologie, ci se va strânge momentan doar materialul pentru teologia viitoare. Cartea de față este așadar o culegere de materiale și motive. Ea construiește doar eşafodajul pe care ulterior gimnaștii să-și poată exersa măiestria. Dar teologul care va răsfoi aceste pagini cu un oarecare fler, va putea zări de pe acum anticipat și quasi in obliquo temele ei, care se anunță și licăresc deja pretutindeni. Tot ce-i mai trebuie e doar magnetul care să alinieze în jurul său pilitura de fier și s-o asambleze într-o hristologie, o doctrină a Sfintei Treimi, o doctrină a vieții ecleziastice și creștine.