Autorul a examinat contextul internaţional în care se afla România la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. La 6 septembrie 1939 România a declarat că îşi păstrează neutralitatea faţă de ostilităţile începute la 1 septembrie din acelaşi an, în Europa. Starea de neutralitate a continuat până la 26-28 iunie 1940, când, în urma dictatului (notele ultimative din 26-28 iunie 1940 – n.n.I.M.) înaintat guvernului regal al României de către U.R.S.S. prin care se cerea cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, inclusiv invadarea acestor teritorii, România fiind o ţară nonbeligerantă. Alesandru Duţu a expus condiţiile în care administraţia civilă şi forţele militare române au fost nevoite să părăsească Basarabia şi nordul Bucovinei. Odată cu ele, remarcă autorul, aceste teritorii româneşti au fost părăsite de peste 220.000 de basarabeni şi bucovineni.

Cel de-al doilea capitol al monografiei se referă la pregătirea campaniei eliberatoare. Este vorba de eforturile depuse de conducerea României (Conducător al Statului fiind generalul Ion Antonescu) în vederea asigurării securităţii militare a României la vest de Prut (în eventualitatea unui atac din partea U.R.S.S.). Autorul a examinat şi perspectiva colaborării României cu Germania, inclusiv în plan militar. În opinia germanilor, remarcă Alesandru Duţu, armata română era văzută ca una nepregătită suficient pentru un război modern.

Eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei a fost examinată în capitolul III al monografiei. Alături de armata germană, forţele militare române s-au angajat într-o luptă vitejească pentru dezrobirea basarabenilor, a bucovinenilor şi a celor din Ţinutul Herţa. Au fost nenumărate cazuri de confruntări inegale între militarii români, aflaţi în ofensivă, şi cei sovietici, aflaţi în apărare. Datorită spiritului de sacrificiu, de care au dat dovadă militarii români, alături de ei fiind trupe germane, la 16 iulie 1941 Chişinăul a fost eliberat, luptele continuând în sudul provinciei, la 26 iulie fiind eliberată Cetatea Albă.

Urmează capitolul intitulat „Participarea militară românească în operaţiile pe teritoriul Uniunii Sovietice”. Autorul abordează un subiect mai vechi, dar încă actual: până unde trebuia să înainteze Armata Română, până la Nistru, recuperând, astfel, de la cotropitorul sovietic pământurile strămoşeşti, sau să treacă fluviul despărţitor al celor două state şi lumi şi să lupte, alături cu Werhmacht şi aliatele acesteia până la victoria asupra Armatei Roşii? Decizia mareşalului Ion Antonescu a fost de a continua războiul, alături de germani, până la victorie şi Conferinţa de pace.

Ultimul capitol al lucrării – „Bătălia pentru Moldova (martie-august 1944)” – expune lupta militarilor români pentru apărarea Patriei, dar şi acţiunile diplomatice, desfăşurate atât de Putere (inclusiv de MareşalulIon Antonescu), cât şi de Opoziţie în vederea ieşirii din război a României. Autorul a atras atenţia asupra deciziei Marilor Puteri de a lupta împotriva Germaniei naziste şi aliatelor acesteia până la capitularea necondiţionată, iar aceasta (capitularea necondiţionată) era impusă de Puterea care intra prima în ţara adversă. În cazul României a fost vorba de U.R.S.S. Autorul a analizat atent operaţiunea militară „Iaşi-Chişinău”, desfăşurată de trupele militare sovietice şi urmările acestei operaţiuni pentru România.

„Încheierea” depăşeşte cadrul unor concluzii ce ar decurge din analiza făcută în monografie, autorul abordând o suită de subiecte ce ar merita o analiză aparte. Astfel, este vorba de bombardamentele aviaţiei anglo-americane, de prizonierii străini în România, dar şi de cei români în U.R.S.S. (repatrierea lor). Autorul monografiei a expus numărul efectivelor angajate în lupte şi pierderile înregistrate, precum şi trecerea României de partea Naţiunilor Unite şi contribuţia acesteia la victoria asupra Germaniei naziste.