Un copil stătea trist pe o bancă.

L-am întrebat ce face.

Nimic, el tace.

-Copile, nu mai sta strist pe bancă!

El tot tace, pe bancă.

Ce se întâmplă, de n-ai pace?

-Domnule, vindecă-mă de sete!

-Copile, nu mai sta în umbră!

Te duc acas’ de îndată,

Unde stai tu, băiete?

Domnule, dar mi-e sete

Nu mai am apă.

Și copilul cel drag un zâmbet îmi arată

De la o ureche la alta, deschide

Un zâmbet ce deține

Râuri, pești și alge, și propria mea osândă.