Să-i faci declaraţii de dragoste unui pantof (găurit sau nu), să te exciţi în faţa unei oale de trei litri căreia i-a cam sărit smalţul pe ici, pe colea... Asta se cheamă dragoste, adică obligaţia de a-ţi menţine celulele, carnea, zgârciurile în funcţiune. Înainte de 32 există 31 care nu vrea să fie după 32. Acest 31 invocă o lege. Care lege? A cui lege? Pentru ce lege? N-are importanţă: legea e lege! O socoteală dreaptă şi tâmpită ne obligă să afirmăm acest adevăr şi să-l cucurigim pe vreun gard de sârmă ghimpată împletită cu niscaiva mărăcini. S-ar putea ca într-o zi unora dintre noi să ni se spună că nu avem cetăţenia de pamânteni, că noi nu suntem de pe aici, nu avem acte de identitate, nu suntem înscrişi în registrele niciunei primării şi că nici nu ni se poate acorda cetăţenia.