Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf. O psihodrama

„Punctele nodale ale cărții de față le constituie cele patru tentative de sinucidere ale Virginiei Woolf. Trei dintre ele au fost eșecuri și abia a patra, când scriitoarea împlinise cincizeci și nouă de ani, a condus la finalul pe care îl preconizase încă de la o vârstă fragedă. Se poate vorbi de un parcurs suicidar de aproape patru decenii, în care ideea morții a lucit aproape mereu în penumbra vieții cotidiene, uneori cu intensități isterice, alteori abia pâlpâind.
Deși nu și-au atins scopul, am considerat că și primele trei tentative au fost acte finalizate, într-un sens care mi s-a impus cu evidență pe măsură ce parcurgeam substanțiala moștenire a scrierilor la persoana întâi ale Virginiei Woolf. Și anume, că, după fiecare din aceste acte de-o înspăimântătoare brutalitate, ea a devenit o altă persoană. E vorba de o modificare calitativă, de o alterare stranie a felului ei de a fi în lume. În paginile scrise, sinuciderile n-au lăsat urme propriu-zise, deși există numeroase referințe la ideea de autosuprimare. Era ca și cum experiențele prin care a trecut nu o priveau personal: nu ea, scriitoarea Virginia Stephen, ulterior Woolf, fusese implicată în acel act dramatic, ci o ființă cu care, odată depășit momentul, nu mai avea nicio legătură.
Teza principală este că la Virginia Woolf tentativele de sinucidere nu au de-a face direct cu boala, cu momentele de acutizare a acesteia, ci cu o teamă constantă că se va îmbolnăvi și că nu va putea face față ororilor fizice și psihice prin care știa că va trebui să treacă din nou.” (Mircea Mihăieș)